La 35 de ani, Vali Negru, fost fotbalist la Sportul Studențesc, Rapid, Unirea Urziceni sau Petrolul, este probabil unic în fotbalul românesc: are licența A de antrenor, a terminat Facultatea de psihologie și a urmat cursurile FIFPro Online Academy, după absolvirea căreia a primit o diplomă de manager sportiv. În prezent, Negru e antrenor în Liga 3, la CSM Oltenița.
Invitat la ProSport LIVE, Vali Negru l-a caracterizat pe Denis Alibec, atacantul care a marcat un golul doi al FCSB-ului în meciul de la Mediaș, 2-1 pentru trupa lui Nicolae Dică. „El a avut o relație cu Șumudică, era mereu alintat. De putut, poate. Sunt convins că vrea, dar e posibil să vrea prea mult în acest moment. E foarte multă presiune pe el. A fost obișnuit să nu-i reproșeze nimeni nimic când avea un meci mai prost. Problema e clar de ordin mental nu din punct de vedere al calității”, a spus Vali Negru, la ProSport LIVE.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER